-Iulia Moruz-
15.03.2012
“Bonjour,
je m’appelle Camille! ” Acestea au fost primele cuvinte pe care mi
le-a spus noua mea prietena zambind si intinzandu-mi mâna. In ciuda
calatoriei lungi și obositoare, intâlnirea noastră cu elevii veniți din Franța
a debutat in urale si râsete. Ce conta vântul rece și ora târzie din
noapte (sau poate ar trebui sa zic dimineata prea devreme..?) când călătoria a
ajuns la final și iți vezi prietenii de peste hotare? După momentele pline de
tensiune si emoție, când te întrebai ”Oare îi va placea camera? Dar mâncarea?
Ce va vrea să facem?” si o binemeritată odihnă, am început astăzi să lucrăm
pentru proiectul nostru. Și-am stat să formăm echipele, să vedem temele,
să ne consultăm, să... ne cunoaștem. Asta a fost cea mai importantă parte, restul
- detalii nesemnificative. Aaaa! Uitasem complet! Astăzi a fost de asemenea
ziua de naștere a Dianei și la masa de prânz, după ce ne-am așezat, elevii francezi
(care bineînțeles au aflat între timp) au început să-i cânte: “Joyeuse
anniversaire! Joyeuse anniversaire!” de răsuna tot
restaurantul! Intr-adevar fantastic! Dacă ar fi să-mi
exprim gândurile despre această prima zi, aș spune doar atât: “C’était
extraordinaire!” Politețea, amabilitatea și delicatețea cu care s-au
purtat nu pot fi exprimate în cuvinte. Oare ce va fi mâine?....
16.03.2012
A mai trecut o zi si se poate spune că relaţiile dintre noi
sunt mai relaxate. Si pe lângă faptul că fiecare minut petrecut cu elevii francezi
ne deschide orizonturi în care lucrurile se înfăţişează într-un mod în care
poate nu ne-am gândit, reuşim și să învăţăm câteva dintre asemănările pe care
limbile romană si franceză le au prin intermediul limbii latine. De exemplu, astăzi grupul franco-roman a participat la o
ora de limba Latină, a cărei principală lecţie a fost “Pater familiae”.
Participanţii: un translator - Edi (care bineînţeles s-a descurcat de minune)
si un auditoriu - adică o “adunătură de copii” care au luat parte fără echivoc
la toate exerciţiile propuse (râzând si minunându-se de educaţia copiilor
latini) si la sfârşit...un cântecel in limba latina condus de doamna
profesoara. A fost, cred, cea mai veselă oră la care puteam participa. După o zi încărcată in care am căutat și comparat
expresii latineşti, româneşti și franţuzeşti….o dezbatere despre locul ocupat
de limba Latina in Europa (care a debutat cu o glumă extraordinară…pe care însă
am uitat-o!)…. o vizită la muzeul de istorie, în care am văzut tablouri,
uniforme, medalii și sala tronului (in mod excepţional, nimeni nu a mişcat în
timp ce Ştefan cel Mare vorbea chiar dacă sceneta era în română!), am ajuns și
noi seara să ne odihnim. Adică...distracție la masă! Ziua aceasta s-a încheiat
în râsete si jocuri, iar cea de mâine…cine ştie?
17.03.2012
Cea mai frumoasa zi de până acum tocmai a trecut.
Astăzi am avut prima (si ultima…) excursie în grup: turul mănăstirilor din
Bucovina. Încântător de distractiv! Si educativ pe deasupra. Am avut parte de
multe momente extraordinare care au fost, bineînţeles, imortalizate
corespunzător. Unul dintre cele mai bune momente a fost bulgăritul, când toţi
alergau si ţipau de îi dureau plămânii. Unii au mai luat si cate o trântă
încercând sa-si arate dibăcia pe zăpadă, alţii au preferat să se odihnească puţin
si să se apuce de desenat aşezaţi o buturugă sau bancă, dar toţi in final s-au
simţit foarte bine. Cea mai interesantă parte a excursiei a fost când doamna
Glaser a explicat desenele de pe mănăstirea Moldoviţa. Si ca o paranteză,
părerea tuturor este: „a fost super cu ea în excursie!” S-au fotografiat multe,
de la zidul mănăstirilor pană la căţelul de pe stradă (mai ales că in Franţa nu
există căţei care să umble aiurea prin oraş, ci doar pisici care miorlăie pe
acoperişuri - cel puţin aşa spun francezii) si am văzut și înţeles locuri și
lucruri pe care altfel poate nu le-am fi descoperit ca turişti (iată un motiv
bun ca să mergi cu un profesor in excursie…sau nu?!). Una peste alta, seara
ne-am întors în Suceava și ne-am îndreptat obosiţi spre…concertul Oanei! (Bine,
mai erau si alţii, dar ea era mai importantă). Având în vedere ca majoritatea
elevilor francezi ascultă rock, le-a plăcut la nebunie seara! Iar la final
ne-am îndreptat somnoroşi spre casele noastre gândindu-ne la patul moale în
care vom dormi si aşteptând cu nerăbdare ziua de duminică când fiecare va face
ce va vrea. Noapte bună!
19.03.2012
Iată-ne începând o noua săptămâna si apropiindu-ne de ziua în care oaspeţii noştri se vor întoarce acasă. In afară de faptul că am avut
mult de lucru astăzi - nimic nou - pe scena proiectului nostru si-a mai făcut
apariţia o persoana: l’intervenant , in romana traducându-se ca „vorbitor”.
Adică o persoana care ştie sa vorbească „ca la teatru” în fața unei mulţimi
(găsiţi voi o explicaţie mai bună!). Întâlnirea cu el a debutat într-un mod
foarte amuzant: a început să se prezinte în versuri si credeţi-mă ca nu e uşor
sa vorbeşti în rime, în franceză, și să mai fii și amuzant pe deasupra! Cu el
am început ceea ce se cheamă atelierul SLAM. Pe scurt, ne-a învăţat cum și ce
să facem când vorbim. Dar într-o manieră atât de veselă încât puteai să crezi
că ne jucăm, nu că învăţăm. De exemplu, ne-a pus să ne spunem toţi numele in
trei moduri la microfon (de la încet la foarte tare si chiar cântat), exerciţiu
care ne-a arătat cât de tare trebuie să vorbim. Am mai avut exerciţii de
articulare a cuvintelor (din cărticele cu fraze speciale în franceză) în care
trebuia să spui propoziţia de la încet la foarte repede si care iţi făceau
limba să se încurce in gură. Si alte jocuri de care nici nu-mi mai amintesc! Seara
am participat la câteva ore, ca să vadă si grupul francez cum se desfăşoară
orele noastre. Ce părere au avut? Vă spun altă dată!
20.03.2012
Ne-am adunat cu toţii de dimineaţă ca să începem o
nouă oră de SLAM. Și pentru că seara trecută am uitat cum zboară timpul, ne-am
trezit - majoritatea dintre noi - pe la miezul nopţii ca încă eram treji.
Aşa că am cam întârziat....Dar doar puţin! (vreo 10-15 minute…?). Trecând
peste, ora noastră de SLAM a început, aşa cum ştiam de altfel, cu
binecunoscutul cântecel care să ne trezească si sî ne introducă într-o
atmosferă de teatru. După această relaxantă oră în care am recapitulat ce și
cum trebuie să vorbim și am scris poezii, a urmat o oră de istorie a Franţei cu
clasa a X-a în care ni s-au „testat” cunostiinţele pe care le avem și ne-am
amintit (cei mai mari desigur) câteva evenimente din perioada republicii
franceze. Nici o grijă, nu a fost vorba de o testare adevărată, ci mai
degrabă un mod mai interactiv de a învăţa o lecţie nouă. Corespondenţilor
noştii le-a plăcut foarte mult, mai ales când am avut de colorat, dar vă las pe
voi sa ghiciţi despre ce poate fi vorbaJ. Seara am
avut parte de o adevărata surpriza: o piesă de teatru în limba franceza
pregătită special pentru oaspeţii noştri de elevii de la CNPR. Dar înainte
ne-am împărţit pe grupe ca mai apoi să vorbim despre ...cuvinte. Mai exact,
fiecare membru al grupei trebuia sa extragă dintr-o pălărie câte un bileţel pe
care era scris un anumit cuvânt si să povestească când l-a utilizat ultima data
și în ce context. Partea amuzantă a fost aceea când cineva din echipă extrăgea
acelaşi bileţel pe care l-a avut si colegul din înaintea lui si nu o dată, ci
chiar de mai multe ori! Revenind la spectacol, a fost cu adevărat…cum sa va
zic… spectaculos! Ne-a plăcut foarte mult, iar francezii au mărturisit mai
târziu că actorii au prestat excepţional. Presupun ca acum vă aşteptaţi să
termin, nu-i aşa? Nici pe de parte! Mai ales că astăzi este ziua internaţională
a francophoniei . Aşa ca elevii colegiului nostru ne-au mai făcut o surpriză:
au cântat! Si nu oricum, ci plin de verva și cu suflet. Două melodii lente de Céline Dion au deschis seara, ca mai apoi tempoul sa crească si
să ajungem la final să ne prindem într-o hora româneasca! La care au participat
toţi cei prezenţi... Pe mai târziu!
21.03.2012
Am ajuns și ziua de
miercuri. Si pentru că este la mijlocul săptămânii este și ziua cea mai grea.
De aceea a trebuit sa fim de dimineaţă de la ora opt la şcoală pentru a
participa la o oraele de fizica, istorie, matematica, geografie sau latină.
Ceea ce a fost destul de amuzant, mai ales la matematica unde se uitau toţi ca
la extratereştrii căci nu înţelegeau mai nimic (mai tarziu corespondenţii ne-au
mărturisit că ei nu au învăţat aşa ceva la şcoalăJ). Ora de SLAM ne-a adus noi provocări. Impărțiți in
grupe de câte patru trebuia să ne alegem câte un nume reprezentativ si apoi sa
ne facem o intrare originală. E ceea ce se cheamă „punere in scenă” și datorita
ei am invățat cum să fim mai relaxaţi și mai amuzanţi în fața unui public. Iar
domnul Gérard, profesorul nostru, ne tot repeta că trebuie sa zâmbim, să ţinem
capul sus, să ne modelăm vocea in funcţie de situaţie si să vorbim tare pentru ca
toată lumea sa ne audă si să captăm atenţia. Ne-a arătat cum poate exista
poezie si cântec chiar și când scoţi cele mai bizare sunete, dar nu când eşti
singur, ci în grup. Și cel mai important, ne-a aplaudat si încurajat de fiecare
dată, fără să ne critice. In schimb ne-a dat foarte multe sfaturi utile ca sa
putem prezenta ceva fără să ne tremure genunchii! Cred ca vă întrebaţi de ce a
trebuit să participăm la aceste ore de SLAM. Ca și noi de altfel. Răspunsul
l-am aflat seara aceasta când am descoperit ca o să punem in scenă un mic
spectacol despre proiectul nostru. Emoţii, emoţii, emoţii! Bine, să nu
exageram, doar ni s-a accelerat puţin pulsul (si da, nu ne-au tremurat
genunchii!) căci eram filmaţi, fotografiaţi si urmăriţi nu numai de grupul nostru,
ci si de alţii. Si dacă credeţi ca a fost uşor, ei bine n-a fost! Ne-am
pregătit înainte vreo două ore ca să ne facem fiecare numărul care era de
câteva minute. Si ca atmosfera sa se destindă, la finalul „spectacolului” Bryan
ne-a demonstrat încă o dată cât de talentat este la dans, arătându-ne un
original număr de aşa numit „dans de strada” (street dance) pe o melodie la fel
de originală: cea făcută din aplauze! Toţi l-au felicitat după aceea,
lăudându-l pentru talentul sau. Și pentru că am început atelierul SLAM cu o
poezie, l-am terminat tot cu o poezie, însă nu cu una oricare, ci cu „Glossă”
de Mihai Eminescu spusă in limba franceză de M. Gérard. Si așa am aflat că și
străinii îl cunosc pe Eminescu, poate chiar mai bine decât credeam. Voi ce credeţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu